LEGE nr.584 din 29 octombrie 2002
privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA
Textul actului publicat în M.Of. nr. 814/8 noi. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. - (1) Pentru prevenirea transmiterii infecției cu HIV și combaterea eficientă a bolii SIDA, precum și pentru protecția specială a persoanelor afectate de acest flagel, prezenta lege reglementează direcțiile principale de acțiune și stabilește măsurile necesare ce se impun.

(2) Obiectivele prevăzute la alin. (1) se vor realiza pe baza Strategiei naționale a Guvernului în acest domeniu și prin aplicarea programelor naționale de prevenire, supraveghere, control și reducere a impactului social al cazurilor de infecție HIV/SIDA, elaborate de Ministerul Sănătății și Familiei, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Tineretului și Sportului, Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție și Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, cu avizul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al Colegiului Medicilor din România și al Colegiului Farmaciștilor din România.

(3) Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, instituțiile de sănătate publică și unitățile de stat sau private cu atribuții și responsabilități în domeniu sunt cuprinse în rețeaua națională de prevenire, supraveghere și control al infectării cu HIV și al bolii SIDA.

(4) În toate unitățile de învățământ, de stat sau private, se va asigura difuzarea prin mijloace de informare în masă de programe de educație și informative privind prevenirea transmiterii infecției cu HIV și comportamentul adecvat față de persoanele afectate de boala SIDA.

Art. 2. - Activitatea de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România cuprinde un plan de măsuri, instituite la nivel național și regional în cadrul asistenței de sănătate publică, pentru prevenirea infectării și a transmiterii virusului HIV, asigurarea îngrijirilor medicale de profil și a tratamentului specific antiretroviral și al bolilor asociate infecției HIV/SIDA, în spital și în ambulatoriu, educarea individului, familiei și colectivităților, pregătirea profesională de calitate și continuă a personalului medico-sanitar care asigură servicii de asitență medicală pacienților HIV/SIDA, precum și pentru dezvoltarea cercetării medicale în domeniu.

Art. 3. - Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de protecție socială, de tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește dreptul la învățătură, dreptul la muncă și protecția socială a muncii și la promovarea profesională, iar starea sănătății lor nu poate constitui criteriu de concediere.

Art. 4. - Pentru fundamentarea, elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a Strategiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, pentru respectarea convențiilor, a tratatelor și a celorlalte acte internaționale la care România este parte și pentru monitorizarea întregii activități în domeniu, se constituie Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA, organizată ca organism interministerial fără personalitate juridică, sub autoritatea primului-ministru, pe lângă Secretariatul General al Guvernului, condusă de către consilierul primului-ministru cu atribuții în domeniul asigurării sănătății populației.

Art. 5. - Fondurile necesare aplicării Strategiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA se asigură de la bugetul de stat, din Fondul de asigurări sociale de sănătate, din venituri extrabugetare și din fondurile PHARE - programul comunitar „Prevenirea SIDA”, în baza Memorandumului de finanțare PHARE dintre Guvernul României și Comisia Europeană, semnat la București la 29 decembrie 2000 și ratificat prin Ordonanța Guvernului nr.47/2001, aprobată prin Legea nr. 616/2001.

CAPITOLUL II
Măsuri de prevenire a transmiterii infecției cu HIV

Art. 6. - Măsurile de prevenire a transmiterii infecției cu HIV constau în:

a) educarea populației privind modul de transmitere a infecției cu HIV;
b) stabilirea grupurilor expuse riscului de infecție HIV/SIDA și aplicarea măsurilor de prevenire stabilite în programele naționale prevăzute la art. 1 alin. (2);
c) stabilirea unui pachet de informații utile despre infecția HIV/SIDA și asigurarea accesului gratuit și necondiționat la acestea pentru populația din toate categoriile sociale;
d) conlucrarea permanentă a Comisiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA cu organisme române guvernamentale și neguvernamentale și cu asociațiile internaționale de profil;
e) aplicarea obligatorie a precauțiilor universale și asigurarea mijloacelor necesare la nivelul tuturor unităților sanitare, cu sau fără paturi;
f) asigurarea obligatorie a mijloacelor de prevenire a transmiterii de la mamă la făt a infecției HIV;
g) obligația tuturor mijloacelor de informare în masă de a promova, în mod gratuit și trimestrial, utilizarea prezervativului, în vederea prevenirii transmiterii pe cale sexuală a infecției cu HIV;
h) asigurarea în mod gratuit de către angajator a profilaxiei postexpunere profesională, conform metodologiei stabilite de Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA.

CAPITOLUL III
Măsuri de protecție socială a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA

Art. 7. - (1) Măsurile de protecție socială sunt următoarele:

a) asigurarea neîngrădită și necondiționată a dreptului la muncă al bolnavilor HIV/SIDA;
b) promovarea profesională nediscriminatorie pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA;
c) respectarea dreptului la învățământ în cazul copiilor și tinerilor infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA și integrarea acestora în formele de învățământ.

(2) În funcție de stadiul infecției, persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de orientare sau reorientare profesională ori de pensionare, stabilită prin expertiză medicală de specialitate, după caz.

(3) Testarea HIV se efectuează conform normelor și metodologiei aprobate prin ordin al ministrului sănătății și familiei.

(4) Pentru o alimentație corespunzătoare atât pentru bolnavii internați și instituționalizați, cât și pentru cei din ambulatoriu, care să asigure eficiență în tratamentul cu medicamente antiretrovirale, se acordă indemnizații lunare de hrană, în cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL IV
Confidențialitatea și tratamentul adecvat

Art. 8. - (1) Păstrarea confidențialității datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru:

a) angajații rețelei sanitare;
b) angajatorii acestor persoane;
c) funcționarii publici care au acces la aceste date.

(2) În cazul medicilor informațiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate între specialiști, pentru a se asigura acuratețea diagnosticelor și conduitelor terapeutice chirurgicale și nechirurgicale în diferitele faze evolutive ale infecției HIV/SIDA.

(3) Pacientul este obligat să informeze medicul curant, inclusiv medicul stomatolog, cu privire la statusul său HIV, atunci când îl cunoaște.

(4) Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA care își cunosc statusul de HIV pozitiv răspund, conform legii, pentru transmiterea voluntară a infecției, dacă aceasta s-a produs din motive imputabile lor.

(5) Persoanele infectate cu HIV care nu își cunosc statusul de HIV pozitiv nu răspund pentru eventuala transmitere a infecției HIV.

Art. 9. - Unitățile sanitare și medicii, indiferent de specialitate, sunt obligați să interneze și să asigure îngrijirile medicale de profil în specialitatea pe care o reprezintă, în conformitate cu patologia prezentată de pacient.

Art. 10. - Medicația specifică antiretrovirală și a bolilor asociate infecției HIV/SIDA se instituie pe baza Ghidului terapeutic în infecția HIV al Comisiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA, în regim de gratuitate pe toată perioada necesară.

Art. 11. - Activitatea de diagnosticare, tratament și monitorizare a terapiei în spital și în ambulatoriu se realizează sub coordonarea centrelor regionale HIV/SIDA, pe baza normelor elaborate de Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA.

CAPITOLUL V
Pregătirea profesională de specialitate și dezvoltarea cercetării medicale în domeniu

Art. 12. - (1) Un element de bază al Strategiei naționale a Guvernului în domeniul reglementat prin prezenta lege este pregătirea profesională de calitate a celor care asigură servicii de asistență medicală pacienților HIV/SIDA.

(2) Pregătirea continuă a personalului medico-sanitar în domeniul infecției HIV/SIDA se realizează la nivelul centrelor regionale HIV/SIDA.

Art. 13. - Cercetarea medicală în domeniu este o prioritate. Ea va fi coordonată de Institutul de Boli Infecțioase

„Prof. Dr. Matei Balș” București și de Centrul pentru studiul retrovirușilor umani „Victor Babeș” București, în colaborare cu centrele medicale naționale și internaționale.

Art. 14. - Cercetarea epidemiologică se realizează de către direcțiile din cadrul Ministerului Sănătății și Familiei, stabilite prin ordin al ministrului sănătății și familiei.

Art. 15. - Alte cercetări în domeniu, inclusiv cercetarea sociologică, se efectuează prin departamentele de specialitate ale fiecărui minister.

CAPITOLUL VI
Finanțarea activităților de prevenire a transmiterii HIV și de tratament al bolii SIDA, precum și a măsurilor de protecție socială a persoanelor afectate

Art. 16. - (1) Finanțarea activităților de prevenire, educație și protecție socială este asigurată de la bugetul de stat prin capitol distinct la nivelul fiecărui minister și departament reprezentat în Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA.

(2) Finanțarea activităților terapeutice și de îngrijiri medicale se realizează de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și de Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, potrivit legii.

(3) Activitatea desfășurată în domeniu de organizațiile neguvernamentale este sprijnită de Guvern.

CAPITOLUL VII
Aplicarea eficientă a programelor naționale de prevenire, supraveghere, control și reducere a impactului social al cazurilor de infectare cu HIV/SIDA

Art. 17. - În vederea aplicării eficiente a programelor naționale de prevenire, supraveghere, control și reducere a impactului social al cazurilor de infectare cu HIV/SIDA, se vor aproba prin hotărâre a Guvernului organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA, care va stabili atribuțiile principale, componența și modul de întrunire ale acesteia.

Art. 18. - Ministrul sănătății și familiei va informa periodic comisiile de sănătate ale Senatului și Camerei Deputaților cu privire la activitatea desfășurată și la aplicarea programelor de prevenire a transmiterii infecției cu HIV/SIDA, de asigurare a terapiei specifice, de protecție socială a persoanelor infectate și de monitorizare a rezultatelor.

Art. 19. - Cei vinovați de întreruperea nejustificată a aplicării programelor naționale prevăzute de prezenta lege sau a asigurării resurselor financiare aferente, precum și de aplicarea defectuoasă a prevederilor acestor programe vor răspunde potrivit reglementărilor privind răspunderea ministerială.

CAPITOLUL VIII
Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 20. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va elabora și se va supune aprobării, prin hotărâre a Guvernului, regulamentul de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Art. 21. - În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi președintele Comisiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA va propune aprobarea, în cadrul primei ședințe a acesteia, a regulamentului de funcționare a acesteia.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 octombrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
GHEORGHE BUZATU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 8 octombrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU

București, 29 octombrie 2002.
Nr. 584.


Luni, 06 aprilie 2009, 17:20